Valoarea in sine a efortului ascetic, postul si nevointele, o vedem chiar din viata Sfantului Moise Arapul, 28 august, care aude: "să ştii că a fost lăsat asupra ta un război trupesc greu , ca să nu te lauzi în mintea ta că ai biruit patimile cu postul şi cu nevoinţa şi ca să nu te mandresti si sa mori duhovniceste" Deci daca efortul ascetic, adica postul si nevointele singure ( 6 ani a privegheat Moise arapul noapte de noapte in rugaciuni, dupa care alti multi ani de zile cara noaptea apa de baut pustnicilor din desert) nu pot nici macar alunga de la om razboiul duhovnicesc, cum ar putea ele sa aduca asemanarea cu Dumnezeu? Nu pot.
Asemanarea omului cu Dumnezeu nu este nici nu are cum sa fie un proces treptat. Nu are cum. De ce? Dumnezeu este fara schimbare. Are cineva impresia ca poti fi numai putin asemanator, sau destul de asemanator, sau 99% asemanator cu Cel fara schimbare? O data ce inca te mai schimbi, chiar si putin, in asemanare nu esti si nici nu te-ai apropiat de ea. Oricat ar durea sa recunoastem, asemanarea nu are nimic de a face cu eforturile noastre, oricat de inalte ar fi ele. Nici nu o castigi prin eforturi, nici nu o redobandesti dubland eforturile. Situatia in care se afla omul care vrea asemanarea, care inseamna fara schimbare, zero schimbare, nici cea mai mica schimbare, este una de totul sau nimic.
