cand Hristos spune "Imparatia cerurilor este inauntrul nostru" lectia este urmatoarea

 chestiunea centrala nu trebuie sa fie niciodata sa ne reconstruim ca om nou, plin  de virtuti

chestiunea centrala este recunoasterea imparatiei cerurilor in noi insine. cum se ajunge la aceasta recunoastere? prin eliminarea obstacolelor in calea ei, care inseamna intrarea pe un drum in care stralucesc virtutile. 

nu trebuie confundat scopul, recunoasterea realitatii supreme, cu mijloacele, cum am vazut ca se intampla in cantarile ortodoxe de tip nou- niste lamentatii gen romanta, sau in predicile care pun un accent obositor pe ce rai si nerecunoscatori suntem noi, departe de centrul real dat de cuvintele lui Hristos

deci scopul este recunoasterea realitatii, nu fabricarea unui om nou.

evident e nevoie de atentie maxima in ceea ce facem, nu merge sa terminam cat mai repede, ca sa zicem ca am facut. si efectiv sa ne dam seama ca tot ceea ce facem este extrem de important, ca sa nu dispara, sa nu fie taiat cheful de viata

esential:  fara atitudinea celui care a gasit deja, care a primit deja, totul se darama si este supus schimbarii, si e degeaba. de aceea trebuie investigat bine

trebuie însă făcută o distincție fină între „am găsit deja” ca dispoziție contemplativă și „am ajuns deja la desăvârșire” ca afirmație despre propria persoană.

Prima poate elibera practica.

A doua poate deveni foarte ușor o nouă formă de ego.

Nu trebuie să devin altcineva pentru a începe. Trebuie să văd limpede ceea ce este deja aici și să înlătur cu cea mai mare atentie ceea ce mă împiedică să văd. 

floarea din pădure care își desface petalele pline de roua, chiar dacă nimeni nu este acolo, ne invata urmatoarea lectie:

nu este necesar un spectator exterior pentru ca frumosul să fie real

conștiința însăși este spațiul în care frumusețea se manifestă, vibrează și este savurată

potrivit unui studiu realizat pe sobolani, turul doi a fost anulat ca altfel era jale, iar Fritz nu e agent german

Pacaleala este umbra complexitatii, asa cum noaptea e umbra pamantului. Cat timp exista complexitate va fi si pacaleala si ignoranta

cea mai uimitoare- si repet- cea mai uimitoare descoperire, sau revelatie cu privire la Dumnezeu, este ca el este fara schimbare. si religiile isi cam bat joc de ea, o ignora, se fac ca nu exista asa ceva

• parca nemultumiti ca faptul ca Dumnezeu e fara schimbare, si ca oricum populatia ignoranta nu intelege de astea cu neschimbarea, aparatul religios vrea sa manance si gura lor o bucatica de paine, sa prinda o subventie, sa duca o viata mai buna, si atunci neschimbarea o baga un pic sub pres, pentru ca schimbarea vinde mult mai bine
• e cam greu de contrazis faptul ca daca pe buletinul lui Dumnezeu, scrie cu litere de tipar: FARA SCHIMBARE, s-au cam dus pe apa sambetei si inutilitatii tot ce inseamna eforturile trecute, prezente sau viitoare ale oricarui om, chiar mare ascet, de a integra Fiinta Suprema in timp, spatiu sau ritual, de a trage curent gratis ca de la hidrocentrala. 
• [asta e de fapt si nivelul cel mai jos posibil de a-I arata respect, la limita cu nesimtirea: sa profiti cumva si tu de Dumnezeu, sa ciupesti cate ceva de la el: succes, functie, sanatate]
• singurul loc unde L-am mai cauta, si nici cautare nu e cuvantul potrivit, ci ÎL GĂSIM mereu acolo - e momentul prezent, acum si aici, care este, la randul sau, fara schimbare si viu. 
• deci e groaznic ce au facut religiile din Dumnezeu, o varza, ceva abia comestibil. de aia omul tanar este atat de sceptic

Breaking Bad si I am that.

 Breaking Bad este povestea construcției supreme a unui Ego (Walter White devine Heisenberg). I Am That/Nisargadatta este ghidul pentru distrugerea completă a Ego-ului

Vedem mereu trei tipuri esentiale diferite: pe omul pe care îl îngroapă lenea, pe cel mânat de ambiție orbeasca și pe cel care se închină unui idol numit ritual sau slujbă. In masura in care sunt lipiti de forme si cuvinte, totusi un lucru îi unește sigur: nefericirea

Fiecare este blocat în propria lui cușcă. Dar drama cea mai mare aparține celei de-a treia categorii: multi dintre ei ii privesc de la fereastra închisorii lor cu superioritate pe ceilalti, ii judeca, se vad si superiori si separati de aceia care nu l-au prins pe Dumnezeu de picior, ca ei.