problema cu care se confrunta absolut toata lumea este DORINTA permanenta de a fi ceva si FRICA, tot permanentă, de a nu mai fi - tot ceva. pachetul asta fundamental, de dorinta si frica, este magnet pentru toate conflictele pe care le atragem in viata noastra.

UNU:  în ORICE „loc”in care oamenii încearcă să se instaleze, ei ATRAG UN CONFLICT: 

• ca oglindă → omul se simte pasiv, gol, unifunctional

• ca izvor → se simte singur, împovărat, responsabil pentru tot 

• ca martor → se simte detașat si steril 

• ca zero/nimic → se simte lipsit de sens 

• ca unul/totul → se simte izolat

ca model? --->Modelul încearcă să dicteze modul „corect” de a fi, ceea ce duce adesea la următoarele:

m1)Pierderea identității: Devii un obiect care trebuie văzut, nu un subiect viu.

m2) Fragilitate: Valoarea ta depinde în întregime de opinia externă și de menținerea unei perfecțiuni imposibile; orice „fisură” se simte ca un eșec total.

m3) Dezumanizare: Devii un standard sau un ideal (un „ar trebui să fii”), ceea ce te deconectează de propria ta natură spontană și umană.

Fiecare identitate are o greutate, nu doar o umbra, existențială.

DOI: Așadar, mintea încearcă SĂ SCAPE la un moment dat de greutatea aia, oricare ar fi ea, luind o altă identitate —

ceea ce este, de asemenea, „o porcarie”. Nu doar identitatea, dar si schimbarea ei, obosesc si  distrug, aiurea. Viata trece aiurea, indiferent ce faci, poti sa fii cel mai generos baiat, care a renuntat la tot, chiar renuntarea aia e o greutate pe care singur ti-ai urcat-o in spinare, cam ca Sisif cu bagaj in spate si cu deal de urcat in fata. 

TREI: si asa se ajunge la EPUIZAREA generata de dorinta de a fi ceva, si de frica de a nu mai fi ceva. Dorinta+ frica---> epuizare din ce in ce mai mare, indiferent cat de nobile ar fi motoarele dorintei si fricii.  

Si atunci solutia este sa te mentii in singurul adevar accesibil mintii umane: ca exista. Existenta. 

De acolo nici nu iesi, nici nu te poate scoate nimeni. Frica de a nu mai exista nu are nici un sens, asta e un punct asupra caruia nu investigheaza nimeni, din cauza ca exista un fel de opinie justificata de text ca poti pierde existenta din cauza ca poti pierde corpul fizic, ceea ce este desigur comic. 

Apoi dorinta de a exista iarasi nu are nici un sens, ca dorinta, odata ce oricum existi, fie ca doresti fie ca nu doresti.  

Dar desigur, e vorba de investigatie la cel mai inalt nivel, asa a aparut si apofatismul, ca singura situare posibila in afara oricarui conflict. Totusi nu toata lumea e dispusa sa o realizeze. 

O mica bijuterie a umorului absurd. Gheorghe la psihiatru

- Medicul meu de familie m-a trimis la dvs, chiar  a insistat să mă vedeți

- Ce problema aveti?

- Habar n-am. Sunt fericit în căsătorie, sunt un meserias bun, foarte cautat, am mulți prieteni si orice necazuri as avea, le rezolv rapid.

La care psihiatrul:

- Hmmm! 

Ia o rețetă, incepe sa scrie, si fara sa se opreasca din scris zice:

- ... Și de mult sunteți aşa?

Bancul acesta este o mică bijuterie de ironie deoarece funcționează pe mai multe planuri de absurd. 

1 Inversarea Normalității: În mod obișnuit, mergi la psihiatru când ești nefericit sau ai probleme. Aici, „simptomele” lui Gheorghe (fericirea, succesul, echilibrul) sunt tratate ca fiind patologice. Umorul vine din ideea că, într-o lume plină de stres, a fi perfect sănătos psihic pare a fi o boală în sine.

2 Cinismul Profesional: Psihiatrul nu îl felicită, ci scoate direct rețetarul. Acest strat sugerează că, pentru un specialist, nu există oameni sănătoși, ci doar oameni insuficient consultați. Reacția medicului („Hmm!”) transformă optimismul lui Gheorghe într-un diagnostic clinic grav.

3 Absurdul Social: Există o nuanță subtilă care sugerează că în contextul social respectiv (probabil cel românesc), a fi complet mulțumit de viață este atât de rar încât devine suspicios. Dacă nu te plângi de nimic, înseamnă că „ai ceva la cap”.

4 Finalul de tip „Lovitură de Grație”: Întrebarea „Și de mult sunteți așa?” închide cercul. Sugerează că „boala” (fericirea) a devenit cronică și că Gheorghe suferă de ea de mult timp fără să știe.

atentie la poza de pe tricoul cainelui. poza in sine este un omagiu adus simbolului yin yang ☯️

 

n-are cum sa sfarseasca bine! cand vii sa impui ce-i bine sa cunosti FARA sa te mai obosesti sa investighezi instrumentul cunoasterii

 Oglinda este neutră: Indiferent dacă reflectă un obiect măreț (soarele) sau unul mic (o scânteie), ea nu se transformă în acel obiect.

• Imunitatea la conținut: Oglinda nu se arde de la flacăra unei lumânări și nu se luminează permanent după ce a reflectat luna. Ea rămâne neschimbată, păstrându-și calitatea de a reflecta orice. 

2. Eroarea de Perspectivă 

Confuzia dintre obiect și instrument: Greșeala apare când credem că scopul oglinzii este sa reflecte doar lucruri "nobile" (precum soarele).

• Neglijarea instrumentului: Ne concentrăm atât de mult pe frumusețea sau importanța conținutului spiritual reflectat, încât uităm să studiem natura oglinzii în sine (adică însăși conștiința noastră). 

3. Consecințele Dramatice

• Investigație incompletă: Dacă nu înțelegem cum funcționează "oglinda" (spiritul), vom interpreta mereu greșit imaginile pe care le vedem.
• Captivitatea în reflexie: Omul rămâne limitat la ceea ce vede "în" oglindă, fără să realizeze că el este cel care posedă instrumentul de cunoaștere. Această neînțelegere blochează evoluția spirituală autentică.

daca are dreptate scoala de gandire care spune ca mai aproape de inima omului - si mai real decat orice fel de emotie oricat de fina, sau idee oricat de inteligenta- este un STRAT de fericire care NU depinde in nici un fel de ce a facut si dres, sau de cum a luptat, lupta sau va lupta omul respectiv--->atunci concluziile se mai trag si singure 🤣🤣🤣

de altfel un pic de logica tot are: cat de precara si mizerabila trebuie sa fie fericirea aia care depinde de ce faci tu, de cum reactioneaza sau de ce fac altii, si de alti zeci de factori care trebuie sa se alinieze, dar se pot dezalinia oricand? nu ar exista nimic mai fals pe lumea asta decat genul asta de fericire, care e un fel de carpeala nesfarsita, o promisiune si un dus cu zaharelul ca pentru prosti. 

bancul cu cei doi zidari, o mina de aur in filozofia freestyle:

Doi zidari, prima zi de muncă pe şantier.

  -Eu am adus o sticlă de rachiu. Dacă ne înțepăm într-un cui,  să avem cu ce să ne dezinfectăm. Tu ce ai adus? 

-Eu am adus un cui

primul zidar face misto de medicina muncii.   De gandirea preventiva,  cu  doi pasi  inainte:  evitarea raului mai mare, daca nu s-a putut evita rana sa se evite complicatia-  infectia

 al doilea zidar face misto de experimentul stiintific, pentru ca reincadreaza totul ca pe un experiment stiintific, in care cuiul este un element necesar.

unde au pus nenorocitii camera de supraveghere 🤣