1) Sartre era fascinat de crustacee.
2) Carapace dura si rigida pe dinafara, haos moale si lipicios pe dinauntru. Asa sunt si oamenii- par bine definti pe dinafara, dar asta este doar exteriorul. Exteriorul protejeaza un INTERIOR HAOTIC, moale si lipicios. Asta e conditia umana, dupa Sartre.
Interiorul devine și mai haotic atunci când încercăm sa reconciliem 1) *modul în care ne simțim pe dinăuntru* = liberi, dar confuzi
cu 2) *modul în care ne vede Celălalt* (ca pe un obiect rigid, un „crustaceu” gata definit).
Asta este Conflictul cu „Privirea” Celuilalt, dupa Sartre.
Această fractură între subiectivitatea noastră „moale” și imaginea noastră „dură” din ochii altora este sursa unui conflict existențial etern.
3) Faza misto? Carapacea este o mască menită să ascundă faptul că suntem, în esență, „nimic” determinat, ci suntem libertate pură. Aici Sartre s-a scos.
4) Concluzie: chiar cautarea produce angoasa, tulbura apele, amplifica haosul.
Sa vezi asta: chiar daca gasesti, tu continui sa cauti, schimbi obiectul cautarii, cauti altceva.
Deci sa vezi absurdul cautarii inevitabil fara sfarsit, si sa te transformi in spectator, ceea ce esti oricum. Asta e libertatea pura.
