daca ai citit deja ca ceea ce cauti se produce spontan, asta inseamna ca nici o tehnica si nici o repetare, nici macar aia de 12000 de ori pe zi nu va putea genera spontaneitatea aia.
daca se produce spontan, nu ajungi cautandu-l ca pe un rezultat, eventual cu limba scoasa. frustrare
spontaneitatea este marele secret. un ego umflat de autoimportanta efortului personal e marea pacaleala, urmata de marile frustrari, este inevitabil
doar o importanta lipsa de intelegere te poate face sa crezi ca poti controla, ca exista un secret, al spontaneitatii, pe care l-ar detine cineva, iar tu l-ai putea cumpara cumva, sau primi poate gratis. NU, secretul acela nu exista.
si oricum, tot ce poate fi obtinut prin efort, se va pierde la un moment dat, din lipsa de intretinere, asa mica valoare are.
Omul caruia i-a intrat adanc in cap ideea de responsabilitate nu o sa vrea sa fie doar el responsabil.
O sa vrea sa fie toti responsabili. Si asa apar toate consecintele si un razboi nesfarsit.
Omul o sa vrea sa fie toti responsabili, la fel ca el, toti cei cu care se intersecteaza, si toata umanitatea in general, ba chiar si Dumnezeu.
Va cauta sa justifice o greseala a lui, personala, ca sa se arate tuturor cat este el de responsabil de fiecare data. Va cauta sa foloseasca ideea de lipsa de responsabilitate a altora in interes propriu, pentru foloase necuvenite.
Va investiga, o sa caute vinovati, nu va dormi noaptea. Responsabilitatea, idee care pare foarte buna, intoxica si distruge si cele mai bune minti intr-un timp record. Cum era vorba aia? Libertate si responsabilitate.
Si o sa spuna: nu putem tolera iresponsabilitatea. Unde ar ajunge societatea daca am fi toti iresponsabili? Se vede ironia? Toti nu se poate, numai unii, da.
Busola interioara ajunge microscop, pentru a găsi si folosi defectele lumii in interes propriu.
Când responsabilitatea nu mai este despre „ce fac eu”, ci despre „hai sa ne folosim de greselile altora in interes propriu, ”, ea se transformă într-o armă cu gloante de razboi, in interesul egoismului personal.
Scena este un haos, actorii(oameni, ingeri, toate fiintele vii) sunt imperfecte, vulnerabile, uneori esueaza lamentabil. Iar piesa este despre iubirea divina, care ramane neschimbata de cand se ridica pana coboara cortina
Un contrast frumos Dar, ca de obicei, depinde pe cine intrebi
Subscribe to:
Comments (Atom)