Cosmiq- Irresistible heat

Daca Dumnezeu se grabeste sa plece, nu ai niciun motiv sa te grabesti sa ajungi

 

disperare = prostie

Doua semne ca se vindeca ranile sufletesti dupa spovedanie

ortodoxia de la firul ierbii, nu cea academica, a observat ca

1) greselile trecutului ranesc permanent inima pana ce nu le marturisesti cu parere de rau in spovedanie, 

2) si primesti- dupa marturisire, in spovedanie, energia/harul iertarii/vindecarii. 

3) Ele de la sine nu se vindeca, din contra, devin tot mai toxice de fiecare data cand iti amintesti, de aceea este nevoie de harul/medicamentul iertarii.

Doua semne ca se vindeca ranile sufletesti dupa spovedanie

1) Pacea de după furtună: Dispare acea „tulburare drăcească” sau deznădejdea care însoțea amintirea. Chiar dacă mintea mai rulează filmul greșelii, inima nu mai „sângerează” cu aceeași intensitate.

2) Smerenia, nu vinovăția: Diferența majoră este că, înainte de har, amintirea te strivește (vinovăție toxică). 

După spovedanie, amintirea te face smerit. Îți spui: „Uite ce am putut face, dar ce bun a fost Dumnezeu că m-a ridicat”.

exista o cunoastere directa, care inseamna identitatea intre cel ce vede si ceea ce vede, este cunoasterea perfecta, bazata pe claritatea perfecta a mintii si inimii. unii mistici nu s-au lasat pana nu au ajuns la genul asta de cunoastere

dupa aia mai este si cunoasterea indirecta, precara, second hand: se bazeaza pe perceptie si memorie, infinit mai slaba decat cunoasterea directa dar relativ accesibila. teologii au genul asta de cunoastere. dar nu numai ei, oamenii de stiinta, sau artistii de orice fel. 

cu perceptia suntem obisnuiti, cu memoria la fel.

cunoasterea indirecta pare singura cunoastere posibila si adevarata. 

deci e un fel de mistici vs restul lumii, cu misticii evitand sa bata toba ca ei au cunoasterea directa iar ceilalti nu, pe cand cei care au cunoasterea indirecta misca societatea in ce directie vor ei, pentru ca sunt o majoritate zdrobitoare. o majoritate bazata pe o cunoastere fundamental precara, dar majoritate. 

Cat de buna este cautarea, dupa Sartre

1) Sartre era fascinat de crustacee.

2) Carapace dura si rigida pe dinafara, haos moale si lipicios pe dinauntru. Asa sunt si oamenii- par bine definti pe dinafara, dar asta este doar exteriorul. Exteriorul  protejeaza un INTERIOR HAOTIC, moale si lipicios. Asta e conditia umana, dupa Sartre.

Interiorul devine și mai haotic atunci când încercăm sa reconciliem 1) *modul în care ne simțim pe dinăuntru* = liberi, dar confuzi

cu 2) *modul în care ne vede Celălalt* (ca pe un obiect rigid, un „crustaceu” gata definit). 

 Asta este Conflictul cu „Privirea” Celuilalt, dupa Sartre. 

Această fractură între subiectivitatea noastră „moale” și imaginea noastră „dură” din ochii altora este sursa unui conflict existențial etern.

3) Faza misto? Carapacea este o mască menită să ascundă faptul că suntem, în esență, „nimic” determinat, ci suntem libertate pură. Aici Sartre s-a scos. 

4) Concluzie: chiar cautarea  produce angoasa, tulbura apele, amplifica haosul. 

Sa vezi asta: chiar daca gasesti, tu continui sa cauti, schimbi obiectul cautarii, cauti altceva.

Deci sa vezi absurdul cautarii inevitabil fara sfarsit, si sa te transformi in spectator, ceea ce esti oricum. Asta e libertatea pura. 

 

O generatie intreaga intelege umorul in termenii astia. Nu ii poti cere sa fie normală

 

putem experimenta numai discontinuitati. continuul nu poate fi experimentat, pentru ca nu ai cum sa te strecori in ceea ce este continuu, e un bloc solid

nu te poti strecura in incinta continuului, nu exista un cod care sa poate fi spart de catre un hacker suficient de abil. 

lucrurile se schimba daca te identifici cu ceea ce este continuu, intotdeauna prezent. 

efectul acestui fel de identificare este ca la un moment dat tot ce este discontinuu (trecut, viitor) devine lipsit de importanta, sau ca trecutul si viitorul devin carti deschise care pot fi citite la vointa. 

ca idee: matematica discontinuului e foarte atragatoare, totusi continuul este dincolo de ea, nu interfereaza in nici un fel, nu a lasat nici o urma in discontinuu, iar absenta aceasta ar trebui sa ridice imediat semne de intrebare asupra realitatii discontinuului si multiplului.