avem povestea baiatului din pateric, spusa da avva Amfilohie in capitolul nouasprezece despre pocainta din Patericul egiptean. baiatul respectiv era un tip cu totul special, nu zic ca nu a existat decat ca exemplu didactic, dar chiar era special: omul mergea la curve zilnic, apoi a doua zi venea la biserica, se aseza in genunchi, isi cerea iertare cu lacrimi (deci cu lacrimi, sincer, din inima) si tot asa zece ani
intr-o zi baiatul se intorsese de la curve si isi cerea iertare in biserica si moare, iar Dumnezeu il ia la El, adica baiatul si-a mantuit sufletul prin pocainta aceea cu lacrimi.
ce vedem aici: Dumnezeu i-a tot sters pacatele asa cum a si promis iar baiatul a ajuns in rai. intrebarea este: de ce nu a luat Dumnezeu patima curviei de la acel baiat, sau macar sa il intareasca atat de mult incat sa nu mai curveasca, ci l-a lasat sa cada si sa se ridice zece ani sau mai mult in fiecare zi?
raspunsul e simplu: pentru ca nici nu i-a cerut asta. daca cerea, primea si povestea era cu totul alta
