Intamplarea
Parintele
Ioan Iovan urma sa fie transportat, cu lanturi
la picioare, dintr-o inchisoare in alta, de la Jilava la Gherla. Cum
detinutilor li s-a dat posibilitatea sa isi aleaga lantul din mai multe,
Parintele Ioan Iovan a fost dus de la celula la fieraria inchisorii,
unde a ales un lant mai scurt, ca i s-a parut mai
usor. Parintele Ioan nu l-a ales bine – in loc sa aleaga unul
mai gros si mai lung, a ales unul mai scurt si mai usor care nu-i
permitea sa se miste in voie. Primul sau gest a fost, insa, de a saruta
lantul, gandindu-se la Sfantul Apostol Pavel, si de a-l socoti ca o
incercare pentru credinta in Dumnezeu..
La intoarcere, la jumatatea
drumului dintre fierarie si celulă, un gardian l-a lovit pe la spate, mai exact
Parintele Ioan a luat un sut in fund de la acel gardian. In acel moment,
parintele s-a dezechilibrat, dar nu a cazut. Atunci a simtit minunea –
prin faptul ca, desi pana atunci facea mari eforturi sa nu-si piarda
echilibrul, datorita scurtimii lantului si durerii provocate de ranile
de la picioare, nu a cazut! S-a intors, cum a putut, catre gardianul
care il lovise si i-a spus: „Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus
Hristos sa te ierte pe tine, fiule duhovnicesc, si sa-ti stearga toate
pacatele, inclusiv acesta de acum, iar eu, nevrednicul preot duhovnic,
cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale,
in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh”. Si si-a continuat
drumul inapoi la celula.
Lectii mai mici
1
Parintele trebuie sa aleaga un lant si, din calcul omenesc, nu foarte
grozav de data aceasta, alege gresit, un lant mai scurt ca parea mai bun
2 chiar si asa, imediat dupa aceea il inchina Sfantului Apostol Pavel
3 Parintele Ioan Iovan ia un sut in fund de la gardian. inchisoarea e prin definitie locul abjectiei umane.
4 Desi lovit, Parintele nu cade. minunea. pe langa abjectie, din cand in cand apare si cate o minune
Cele trei mari lectii
1
Parintele Ioan Iovan a vazut in sufletul gardianului care l-a lovit
ceea ce exista in sufletul oricarui om, macar o scanteie de parere de
rau, iar cum Parintele Iovan era preot, acea scanteie de parere de rau a
fost suficienta ca sa dea iertarea nu doar ca un om ci ca un preot.
Adica iertarea pentru toate pacatele, nu doar pentru cel nemarturisit de
atunci. Deci scanteia aceea de parere de rau pentru greseala, parere de
rau pentru starea aceea a omului care usor se imbolnaveste, e
bolnavicios, greseste. Scanteia aceea mica, chiar fara un foc adanc si
cuprinzator al pocaintei ne arata ca: nu in mult sta bunul, ci in bun sta multul.
Pentru o scanteie de pocainta pe care a vazut-o doar Parintele Iovan,
i-a iertat toate pacatele gardianului. Exact asa face si Hristos cu
fiecare om care greseste, daca in sufletul omului e macar o scanteie de parere de rau. N-are cum sa puna Hristos ștacheta iertării mai sus decat preotul Său.
2) Parintele Ioan Iovan era tot timpul gata sa ierte, dar nu ca un om oarecare, ci ca un
preot. de aceea se intoarce si il iarta cu formula iertarii preotesti
3) a fi gata sa ierti in permanenta in inchisoare a fost pentru Parintele Iovan adaptarea la un mediu in care daca nu ierti esti mort sufleteste. te
poti adapta si ca un mort sufleteste, dar daca vrei sa fii viu
sufleteste intr-un asemenea mediu, trebuie sa fii iertator, adica gata
sa ierti in fiecare clipa.
