O problema serioasa de terminologie in ortodoxie, nerezolvata nici pe departe. Inca nu a ajuns nimeni la asemanarea completa cu Dumnezeu, ca sa spui ca e desavarsit.

 Oricat ar cita teologii din isihastii Filocaliei, care vorbesc de  treapta aceasta, a desavarsirii... Modelul desavarsirii ramane si va ramane intotdeauna numai Hristos cel inviat. Doar Hristos este desavarsit. Nu avem nici o marturie in ortodoxie ca ar fi existat vreun om care sa fi ajuns exact ca Hristos cel Inviat, desavarsit in toate. Avem vreun crestin care sa fi ajuns la omniscienta? Care sa stie absolut toate tainele? N-avem! Atunci? 

 Crestinul "desavarsit" nu exista, nu a existat si nu va exista niciodata.  

 Crestinul care se afla pe treapta curatarii de patimi exista, si aproape toti suntem aici. Crestinul aflat pe treapta iluminarii exista si el, si avem multe exemple. 

"Desavarsit" e si el un cuvant, exagerat, folosit in lipsa altui cuvant mai bun. Ar fi trebuit inlocuit pana acum cu unul mai adecvat. Ca sa nu gresim fata de adevar, este esential.

Cel mai important lucru pe care l-am invatat din Athos: nici un suflet nu e chiar atat de aproape de Dumnezeu incat sa nu vrea sa fie si mai aproape de El. [Un sfant din Athos zice asa]

1) a trebuit sa vina un sfant din secolul trecut sa faca descoperirea asta elementara 🤣🤣

2) partea interesanta e urmatoarea: toata lumea poate ajuta pe toata lumea

3) nu doar sfintii pe oameni, ci si oamenii pe sfinti

4) si atunci orice gest, cat de mic, inclusiv o lumanare daca aprinzi pentru ORICE suflet, il apropii un pic de Dumnezeueste imposibil sa nu il apropii, chiar facand si cel mai mic gest accesibil tie. 

"am aprins o lumanare pentru Sfantul Nectarie. I-am promis ca fac acest lucru, numai sa ma vindece. M-a vindecat. Sfantul Nectarie  astepta sa fac acest gest promis, sa ii aprind o lumanare, pentru ca acest mic gest al meu il apropie un pic mai mult de Dumnezeu"- Sfantul Efrem katunakiotul]

5) faptul ca omul se macina in vinovatie este efectiv inutil, si pentru el si pentru toata lumea. de gesturi mici e nevoie 😎 

avem un cerc. diametrul si circumferinta cercului sunt doua lucruri diferite, stim de la geometrie.

1) amandoua sunt linii, dar una este dreapta, cealalta este curba. in plus au marimi diferite. 

2) daca cercul intra la apa , insa, el se micsoreaza atat de mult pana devine un punct. 

3) in punctul respectiv, diametrul si  circumferinta sunt identice, nule, si coincid cu centrul cercului.

4) daca punctul expansioneaza cat de putin,  ca un mic val care apare pe un ocean linistit complet, atunci avem diametru, cicumferinta si centru distincte.  

 5) dupa aia centrul se intreaba ce este, circumferinta se intreaba ce este, diametrul sau raza se intreaba fiecare ce este. 

6) nu se mai recunosc ca fiind unul si acelasi lucru, de fapt. ceea ce cumva este si tragic si comic in acelasi timp. asa si lumea in care traim cumva. o mica expansiune a unui punct a produs macar o intrebare. intrebarea aia are frumusetea ei, totusi. 

e un ger de crapă mâțele jucându-se cu el

cer rosu seara, vine vreme buna. cer rosu dimineata, vine furtuna. Red sky at night, shepherds' delight. Red sky in the morning, shepherds' warning.

cum a ajuns pocainta sa fie o povara atat de mare pe inima omului incat simte nevoia sa o care impreuna cu altii? sa le vada greselile si sa le reaminteasca ce au de facut.

1) chiar daca sensul ei e tocmai descarcarea unei greutati de pe inima celui care a gresit, insusi faptul ca toata lumea spune ca e obligatorie, o face sa fie perceputa ca o povara. 

2) asa e cand legi necesitatea de moralitate si de ritual. nici necesitatea nu mai e doar necesitate, nici moralitatea nu mai e gest firesc de reparare, de vindecare a ranii celui ranit. 

repetitia este un mic omagiu adus neschimbarii divine. dar si o imagine in oglinda a nestatorniciei omenesti, permanente.

repetitia ia din ambele lumi ce e mai semnificativ, in grad de tentativa. 

profesorii repeta, elevii repeta si ei, preotii repeta, credinciosii repeta. apropo, nu mai stiu in ce limba din orientul mijlociu, aramaica, parca, profesor si cel ce repeta sunt sinonime. 

totusi in nici un caz repetitia nu e ceva bun in sine. prea multa repetitie enerveaza sau oboseste pe toata lumea. 

acolo unde ai inteles ce era de inteles, unde ai invatat lectia, repetitia ajunge fapt divers, inertie, sau hobby. ca sa nu mai vorbim de faptul ca intelegerea aia pe care o cautam toti, nu are nimic de a face cu repetitia. asta e alta poveste