Cum s-au mai sucit lucrurile...
Aia cu "nu conteaza decat ce crede credinciosul, si oricine iti poate da un sfat de folos daca ai credinta, toti duhovnicii sunt la fel de buni" e un mod de gandire nu neaparat ortodox, desi pare ortodox.
Sunt citati doi stareti rusi care au spus lucruri asemanatoare: Sfantul Teofan zavoratul si sfantul Ambrozie de la Optina. Te pui cu staretii rusi, nume grele? Bineinteles ca nu.
Problemele apar cand sustii ca NU ar mai conta calitatea duhovnicului. Cand spui ca ar conta exclusiv credinta credinciosului. Asa s-a ajuns si se ajunge in continuare la batut pasul pe loc, stagnare, mici abuzuri, in cel mai bun caz, si la dezastre duhovnicesti in cel mai rau caz.
Toti medicii sunt de acord, macar in teorie, ca ai nevoie de cel mai bun medic pe care ti-l permiti ca sa te vindeci cand ai o problema de sanatate.
De ce insa mai toti duhovnicii s-au unit sa creada si sa spuna ca toti duhovnicii sunt la fel de buni, indiferent de ce probleme sufletesti ai avea? De ce faptul de a merge la duhovnicul cel mai bun e un fel sigur de a te strica cu cel din parohie?
Athosul, de la care s-a inspirat intai Paisie Velicikovski si apoi restul estului ortodox al Europei, are criterii foarte clare in chestiunea vindecarii sufletesti!
1) Conteaza foarte mult calitatea duhovnicului, nu doar calitatea credintei celui indrumat.
2) Duhovnicul trebuie sa fie capabil sa caute voia lui Dumnezeu prin rugaciune. Nu orice raspuns, ci cel cautat de duhovnicul bun prin rugaciune.
Doar asa, primul gand al duhovnicului dupa rugaciune este chiar voia lui Dumnezeu, de folos pentru credinciosul care a intrebat. Principiul sfantului Serafim de Sarov.
3) Inca o data: e greseala cu grave consecinte sa gandesti ca "orice spune ORICINE, orice duhovnic, este voia lui Dumnezeu, sau este de folos celui ce intreaba, daca cel ce intreaba are credinta suficienta". Cum se gandeste si la noi in Romania, pe scara larga.
4) Athosul/tradiţia bizantină spune clar că începătorul trebuie să respecte anumite criterii atunci cand îşi alege „bătrânul”.
La Părinţi aceste criterii erau foarte stricte:
4.1 batranul/duhovnicul bun trebuie să fie un om împodobit cu toate virtutile,
4.2 având cunoaşterea Scripturilor,
4.3 iubitor de Dumnezeu şi smerit, nemânios si lipsit de mândrie sau de slavă deşartă.
4.4 Mai mult, povăţuitorii duhovniceşti trebuie să aibă „harisma cuvantului”; ca atare ei aparţin unei categorii speciale de asceţi
5) Părinţii avertizează ca, pentru a evita dezastrele dunovniceşti, e foarte important sa facem alegerea dreaptă a învăţătorului.
5.1 Astfel, Sfântul Ioan Cassian scrie că „mulţi bătrâni au adus vătămare în loc de folos, aruncându-l pe cel ce intreabă in deznadejde, mai degrabă decat aducând mângâiere“
5.2 Sfântul Ioan Scărarul avertizează şi el că, înainte de a ne angaja în calea ascultării, trebuie „să discernem, să căutăm şi să punem la încercare pe cârmaciul nostru, ca să nu alegem un simplu vâslaş în locul unui cârmaci, un bolnav în locul medicului, un om pătimaş în locul celui nepătimitor”
5.3 Cuvioşii Calist şi Ignatie Xanthopulos scriu: „Nu e uşor să găseşti un povăţuitor neamăgitor întru toate: în faptă, în vorbă, în înţelegere. Il poţi deosebi pe cel neamăgitor prin aceea că are mărturie din Scriptură atât pentru faptele, cât şi pentru înţelegerea lui şi are în toate smerită cugetare“
5.4. Sfântul Ioan Scărarul recomandă ca alegerea „bătrânului” să fie hotărâtă de starea duhovnicească a începătorului însuşi: „Să alegem un povăţuitor pentru boala noastră potrivit cu patimile noastre”
6) deci: în tradiţia patristică ascultarea ucenicului nu e mecanică, ci are o dimensiune personală
7) din pacate, in "traditia" romaneasca activa azi, larg raspandita, dimensiunea personala e scurtcircuitată şi înlocuita de o credinţă impersonală: orice raspuns si de la oricine este de folos, nu mai conteaza calitatile duhovnicului. toti sunt la fel de buni. e suficient sa fie credinciosul credincios si sa aiba credinta care trebuie
