sculptura perfecta exista deja in stanca aia, trebuie "doar" gasita. ăsta e modelul definitiv?

exista o resetare de chip care te-ar duce direct in modul sculptor.

exemplul implica starea solida, si poate pacali foarte usor. 

starea solida e doar una din starile de agregare. in aia solida, e de facut un efort, de taiere si eliminare mecanica. efortul ala a ajuns o obsesie universal umana, fara efort nu ajungi la perfectiune, la frumusete, la ideal. cand ai in cap starea solida campioana absoluta la orice sport, nici n-ai cum sa gandesti altfel.

totusi starea solida e numai una din starile dde agregare. cea mai la indemana pare si cea mai reala. aurul e solid, bancnotele sunt solide, proprietatile imobiliare sunt solide. masinile de lux si avioanele de lux de mici dimensiuni sunt solide. toate astea sunt simbolurile dominante ale bogatiei. oamenii care vor sa fie bogati, de astea solide vor. 

in starea lichida insa, ce efort sa faci sa gasesti "sculptura perfecta"?

bine, daca ingheti apa, faci si statui. dar nu aia e ideea. ideea e sa gasesti perfectiunea in apa. acolo nu iti lipseste nimic, nu trebuie sa abandonezi nimic, sa tai nimic. si oceanul si cea mai mica picatura tot apa sunt. faptul ca sunt apa e cel mai important. cu o picatura ai tot. nu trebuie sa sculptezi nimic. nu intreaba nimeni de volum, decat daca are deja o obsesie, nesanatoasa, cu dimensiunile. sau ii este sete, si are nevoie sa bea volum semnificativ. iar tinerea sub control a setei e scop in viata. viata e un deșert, omul vrea sa fie cămilă. 

in plus aurul e doar aur. gasesti o sursa de caldura si topesti bijuteriile? aur. si asta cu gasitul e cu schepsis. unul cauta dalta si ciocan, altul cauta brichete, chibrituri, cuptoare. 

in starea gazoasa, lucrurile stau la fel ca in starea lichida. 

focul? scanteia. 

gandurile? gandul perfect? cautam obiecte mentale perfecte, taiate si rotunjite.  alea-s tot in stare solida, dar la nivelul mintii. reci, calde, cu sau fara gravitatie proprie, nu conteaza. gandurile sunt solide, la revedere. 

unii zic sa nu pierzi timpul si sa vizitezi direct spatiul dintre ganduri, ala e gol. ca de aia e intre ganduri.

concluzia: de efort ca sa ajungi la perfectiune e nevoie doar daca te raportezi la toate ca fiind in stare solida. in rest perfectiunea se descopera fara sa fie obligatoriu sa sapi la santuri. 

perfectiunea implica o forma de negativitate, care face munca bruta de sculptor sa para nivel gradinita, sau clasele unu-patru. munca necesara sau inevitabila uneori. si usor de absolutizat, de dat exemplu, usor sa iti iei si țeapă daca reduci totul la efortul de a ajunge la perfectiune ca sculptorii, cu o stanca si transpirand cu dalta si ciocanul. 

E usor sa lauzi pasarelele, si florile si muntii. Dar durerea de dinti, saraca, e orfana de doxologie-

cea mai bine scrisa poveste pe care am citit-o vreodata

Matematica nu este iubită. Dar e atât de vastă, că fiecare găsește ceva care să îi placă

 

privita dinspre om, unirea omului cu Dumnezeu are un inceput in timp, Buna Vestire. privita dinspre Dumnezeu, care este fara schimbare, unirea lui Dumnezeu cu omul nu are nici un inceput. iar modelul nu e unirea privita dinspre om, ci unirea privita dinspre Dumnezeu.

Cand credeam ca nu o sa ma surprinda la modul major ortodoxia, dau peste Sfantul Efrem katunakiotul, din Athos. Zice asa: toata lumea poate ajuta, de acolo de unde este, pe toata lumea.

In sensul urmator: miscarea continua de apropiere de Dumnezeu. Fiecare om, fara exceptie, inclusiv sau mai ales cei mai mari sfinti, sunt intr-o miscare continua de apropiere de Dumnezeu. Nimeni nu a ajuns la o asemanare fixa, definitiva, cu Dumnezeirea, la identitatea deplina. Dumnezeirea unita cu omul in Hristos e un model de care ne apropiem, fara sa ajungem niciodata sa spunem: "gata, am ajuns, asta a fost". 

Au fost si care au spus "gata, am ajuns, ce mi se mai poate intampla rau acum"- cazul Motovilov dupa ce s-a impartasit. Urmarile au fost de durata si extrem de neplacute pentru el. 

In procesul asta, de apropiere de Dumnezeu, toata lumea ajuta pe toata lumea, de la Dumnezeu in jos. Si Dumnezeu pe toata lumea. 

Sfantul Efrem katunakiotul a vazut lucrul acesta cu toata claritatea, nu doar ca pe o posibila dezvoltare teologica de seminar. Si anume ca nu numai profesorul pe elev, dar si elevul il poate ajuta pe profesor sa avanseze, sa se apropie de Dumnezeu.

Nu numai parintii pe copii, dascalii pe ucenici, ci si copiii pe parinti si ucenicii pe dascali. Chiar daca pare ca n-are cum, are! De ce? Din cauza ca toti oamenii au asemanarea cu Dumnezeu, si acolo nu mai este nici o limita, deci nici o diferentiere. Bineinteles ca asta nu anuleaza diferentele practice, dar un pic tot le anuleaza!

Vezi ca in nici o religie nu e asa. Rolurile sunt clare, chiar si in ortodoxie credeam ca lucrurile sunt batute in cuie. Credeam ca Sfintii nu au nevoie de nimic de la oameni, doar de Dumnezeu ca sa avanseze. Acum raspunsul e Si da, si nu. Toata lumea ajuta pe toata lumea, incepand cu o rugaciune in sensul asta, al apropierii tot mai intense, si continuand cu alte mijloace pe care le are Biserica ca sa ajute. 

Stas Underhill - Surreal