In sensul urmator: miscarea continua de apropiere de Dumnezeu. Fiecare om, fara exceptie, inclusiv sau mai ales cei mai mari sfinti, sunt intr-o miscare continua de apropiere de Dumnezeu. Nimeni nu a ajuns la o asemanare fixa, definitiva, cu Dumnezeirea, la identitatea deplina. Dumnezeirea unita cu omul in Hristos e un model de care ne apropiem, fara sa ajungem niciodata sa spunem: "gata, am ajuns, asta a fost".
Au fost si care au spus "gata, am ajuns, ce mi se mai poate intampla rau acum"- cazul Motovilov dupa ce s-a impartasit. Urmarile au fost de durata si extrem de neplacute pentru el.
In procesul asta, de apropiere de Dumnezeu, toata lumea ajuta pe toata lumea, de la Dumnezeu in jos. Si Dumnezeu pe toata lumea.
Sfantul Efrem katunakiotul a vazut lucrul acesta cu toata claritatea, nu doar ca pe o posibila dezvoltare teologica de seminar. Si anume ca nu numai profesorul pe elev, dar si elevul il poate ajuta pe profesor sa avanseze, sa se apropie de Dumnezeu.
Nu numai parintii pe copii, dascalii pe ucenici, ci si copiii pe parinti si ucenicii pe dascali. Chiar daca pare ca n-are cum, are! De ce? Din cauza ca toti oamenii au asemanarea cu Dumnezeu, si acolo nu mai este nici o limita, deci nici o diferentiere. Bineinteles ca asta nu anuleaza diferentele practice, dar un pic tot le anuleaza!
Vezi ca in nici o religie nu e asa. Rolurile sunt clare, chiar si in ortodoxie credeam ca lucrurile sunt batute in cuie. Credeam ca Sfintii nu au nevoie de nimic de la oameni, doar de Dumnezeu ca sa avanseze. Acum raspunsul e Si da, si nu. Toata lumea ajuta pe toata lumea, incepand cu o rugaciune in sensul asta, al apropierii tot mai intense, si continuand cu alte mijloace pe care le are Biserica ca sa ajute.
