la un moment dat, Sfantul Iosif isihastul isi ia rucsacul in spinare si cauta Athosul pestera cu pestera, loc greu accesibil dupa loc greu accesibil in acel peisaj de munte ca sa ce? Cauta omul un indrumator duhovnicesc, un staret, dupa inima lui. A gasit? Nu. Sau cine era ok, nu a vrut sa il primeasca, nici nu mai are importanta. Oare s-a rugat omul sa gaseasca un staret bun? Sigur ca s-a rugat. Si de ce nu a gasit daca s-a rugat, si avea garantii ca daca cere primeste? Intreaba-ma sa te intreb.
A pierdut omul timpul ala aiurea? Ce alt sentiment sa ai decat ca ai pus suflet ai cautat din toata inima dar degeaba, si ai fi preferat sa te ocupi cu altceva decat sa cauti degeaba? Si dupa ce i-a trecut frustrarea, repede sau dupa mult timp nu vom sti niciodata, s-a apucat omul de unul singur sa invete rugaciunea isihasta.
Acesta, de unul singur, e planul duhovnicesc B. E bun de avut in vedere inainte sa ne apucam sa facem ceva ca exista plan B uneori si plan C sau nici un plan, gen cum se nimereste sau nimic. Nu merita sa ne stresam pentru chestii de astea. Sa avem clar lucrul asta in cap, pe cat posibil desigur. Mergem in intuneric, nu in acelasi intuneric, totusi mergem in intuneric. Rar merge cate unul numai in lumina, si nici aceea tot timpul.
"peste puţine te-am pus" nu e degeaba acolo, si
nu e doar o privire generica asupra vietii sau o referinta la inmultirea
talantilor, ci se refera si la saracia de moment, si la precarietatea
omului si a cautarilor sale, mai ales a celor care par bune
