Vasile cel Mare, Teodosie cel Mare, Antonie cel Mare, Eftimie cel Mare, Varsanufie cel Mare, Atanasie cel Mare, Arsenie cel Mare, Pahomie cel Mare, Onufrie cel Mare, Paisie cel Mare, Sisoe cel Mare, Pimen cel Mare, Ilarion cel Mare, Ioanichie cel Mare si un numar de sfinti supranumiti Mari Mucenici
in viata fiecaruia exista intamplari care i-au aratat mari:
Sisoe cel Mare
cînd era să moară, monahii stateau lîngă el si s-a luminat faţa lui ca o lumină şi le-a zis "Iată, a venit Părintele Antonie". Şi a tacut puţin si iarăşi a zis: "Iată a venit ceata proorocilor". Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: "Iată a venit ceata apostolilor". Faţa lui s-a luminat îndoit, şi vorbea cu cei nevăzuti. Fraţii l-au rugat sa le spuna " părinte, cu cine vorbeşti?" El le-a zis: "Iată, au venit îngerii să mă ia, şi mă rog lor să mă lase puţin să mă pocăiesc". Fraţii i-au zis: "Părinte, nu ai tu nevoie de pocăinţa". Stareţul a răspuns: "Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început pocăinţei mele". Atunci toţi au cunoscut că este desăvîrşit.
si el s-a luminat şi mai mult, şi faţa lui se făcuse ca soarele, încît toţi s-au temut. Stareţul le-a zis: "Iată, vedeţi toţi că vine Domnul, şi zice: "Aduceţi-Mi vasul alegerii din pustie". Si dupa ce cuviosul a spus acestea, îndată şi-a dat duhul său Domnului; şi s-au vazut fulgere iar chilia s-a umplut de bună mireasmă.
Onufrie cel Mare ( si Pafnutie episcopul)
Pafnutie episcopul din Egipt l-a cunoscut direct pe Sfantul Onufrie cel Mare in ultimele zile ale vietii lui de sihastru si l-a si ingropat. Pafnutie voia să cunoasca pustnici şi să primeasca de la ei folos sufletului. dar nu numai aceasta , ci voia sa devina el insusi sihastru, si cu toate ca nu numai un pustnic i-a spus ca Dumnezeu nu vrea ca el sa fie sihastru ci sa povesteasca altora faptele sihastrilor, Pafnutie nu a renuntat usor la gandul sau, in ciuda semnelor si cuvintelor contrare
Dupa mult si anevoios drum prin desert, Pafnutie ajunge la pestera Sfantului Onufrie cel Mare, cand il vede pe Pafnutie, Sfantul Onufrie cel Mare ii spune: şi tu eşti robul lui Dumnezeu, prieten al sfinţilor Lui, iar numele tău este Pafnutie, de şaizeci de ani rătăcesc în pustia aceasta şi prin munţi, şi n-am văzut până acum nici un om, decât numai pe tine...
Pafnutie il intreaba daca i-a fost greu in desert, Sfantul Onufrie cel mare ii raspunde ca "De multe ori slăbeam de foame şi de sete, nu aveam la început nici ce mânca, nici ce bea, uneori insa a găseam verdeţuri în pustie; atunci aveam ce mânca.
Bunul Dumnezeu, cand a văzut că sunt hotarat cu totul spre nevoinţele pustniceşti şi ca mi-am asezat sufletul sa rabde foame şi sete, a poruncit sfântului Său înger ca să îngrijească de mine şi să-mi aducă în toate zilele puţină pâine şi apă pentru întărirea trupului meu, m-a hrănit îngerul pe mine treizeci de ani.
uneori mănânc din pâinea cea adusă de înger, iar alteori gust din roadele curmalului cu verdeţurile pustiei, care, prin dumnezeiască poruncă, mi s-au îndulcit ca mierea, mai ales mă hrănesc şi mă adăp cu dulceaţă din cuvintele lui Dumnezeu, precum se scrie: Nu numai cu pâine va fi omul viu, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă
Pafnutie ii spune Sfantului Onufrie cel mare ca vrea sa ramana sihastru dar Sfantul Onufrie cel Mare ii spune ca nu: Fiule, nu eşti trimis de Dumnezeu să petreci în această pustie, ci sa vezi pe robii Lui, să te întorci la locul tău şi să spui viaţa lor cea îmbunătăţită la fraţi, spre folosul celor ce vor auzi, şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru
si ii da acel fel de binecuvantare care face liber pe om :
Fiule Pafnutie, nu te va scârbi pe tine Dumnezeu, ci va împlini cererea ta, te va binecuvânta şi te va întări întru dragostea Sa, îţi va lumina ochii minţii spre dumnezeiasca vedere, te va izbăvi de toată cursa potrivnicului şi va săvârşi întru tine tot lucrul bun pe care l-ai început, îngerii Lui te vor păzi întru toate căile tale şi te vor feri de vrăjmaşii cei nevăzuţi, ca să nu poată ei să te clevetească în ceva înaintea lui Dumnezeu în ceasul cercării celei înfricoşate.
Sfantul Onufrie cel Mare in momentul mortii: şi-a plecat genunchii, s-a culcat la pământ şi a spus „In mâinile Tale, Dumnezeule, îmi dau duhul meu!"
când spunea el acestea, 1-a strălucit din cer o lumină minunată şi, în strălucirea luminii aceleia, cu faţa de bucurie, şi-a dat duhul său.
Merge in continuare, intalneste patru sfinti sihastri si ...tot cu a lui, ca sa se faca sihastru, dar mai aude o data de la ei „Nu este voia lui Dumnezeu să petreci cu noi în pustia aceasta, ci ţi se cade să te duci în Egipt şi să spui fraţilor iubitori de Hristos toate cele ce ai văzut întru pomenirea noastră şi spre folosul celor ce vor auzi" ...ceea ce s-a si intamplat
Sfantul Onufrie cel Mare a spus despre sihastri:
- cu sihastrii se împlineşte cuvântul proorocului Isaia care zice: Cei ce aşteaptă pe Domnul se schimbă în putere, se înaripează ca vulturii, aleargă şi nu se ostenesc.
- faţă cea nevăzută a ingerilor, care îl păzesc pe sihastru în toate căile, îl apără de asuprelile vrăjmaşului, îl ajută în lucrurile lui şi-i duc rugăciunile la Dumnezeu.De i se întâmplă vreunuia din pustnici vreo ispitire neaşteptată de la vrăjmaş şi el îşi ridică mâinile către Dumnezeu, îndată i se trimite ajutor de sus şi i se risipesc toate ispitele, pentru curăţia inimii lui.
- Dumnezeu nu părăseşte pe cei ce-L caută, Domnul dăruieşte fiecăruia după măsura ostenelilor pe care le suferă cineva pentru Dânsul, fericit este cel ce face voia Domnului pe pământ şi îi slujeşte cu toata hotararea, pentru că îngerii slujesc aceluia, deşi nevăzuţi, şi îl fac a se bucura cu bucurie duhovnicească şi îl întăresc în tot ceasul cât este în trup."
- dacă vreunul dintre sihastri ar dori să vadă om, îngerul îl ia pe el şi îl înalţă la cer, să vadă pe sfinţi şi să se veselească; şi sufletul lui se luminează ca lumina şi se bucură cu duhul, învred-nicindu-se a vedea cereştile bunătăţi, şi uită toate ostenelile sale suferite în pustie, si se întoarce iarăşi la al său loc, se sileşte a sluji mai cu hotarare lui Dumnezeu si nădăjduieste sa câştige în veci cele din ceruri, pe care s-a învrednicit a le vedea.
Despre Sfantul Onufrie spune Iosif isihastul ca el e din cei foarte putini invatati direct de Dumnezeu, adica el nu a avut nevoie sa se straduiasca sa invete nimic.
Teodosie cel Mare
Obiceiul lui Teodosie era să meargă la Betleem pentru rugăciuni. Odată a vrut să se odihnească caci obosise si s-a abătut din cale la chilia Parintelui Marchian, care l-a primit cu dragoste dar nu avea cu ce să-l ospăteze - nici pîine, nici grîu, şi au vorbit si cînd a fost vremea mesei, Marchian a spus ucenicilor săi sa fiarba linte.
Teodosie a înţeles sărăcia mare în care se afla Marchian si le-a spus ucenicilor săi să aducă pîinile
pe care le adusese de acasă în traiste pentru călătorie şi să le pună înainte.
Si au plecat ucenicii iar Parintele Marchian i-a zis Parintelui Teodosie: "Să nu te superi părinte că n-am pus pîine pe masa, sîntem foarte saraci şi n-avem nici grîu ".
Atunci minunatul Teodosie a privit spre barba lui Marchian şi a văzut un grăunte de grîu, care nu se ştie de unde căzuse în barbă, pe care l-a luat încetişor cu dreapta şi cu faţa veselă zîmbind, i-a zis: "Iată grîul; deci cum ziceţi că grîu nu aveţi?"
Marchian a luat cu bucurie grăuntele din mîinile lui Teodosie, ca pe o sămînţă bine roditoare, a poruncit să-l ducă în pivnita, si a crezut că binecuvîntarea Sfîntului Teodosie, fără osteneală, va aduce rod mai mult decît holdele cele lucrate.
Aceasta s-a şi întîmplat, pentru că a doua zi după plecarea lui Teodosie, ucenicii au vrut să deschidă uşile pivnitei si era atat de plină cu grîu, încît nici uşile nu se puteau deschide.
Iar Marchian a trimis un ucenic la Cuviosul Teodosie sa ii spuna despre minunea ce se făcuse si sa ii mulţumeasca pentru înmulţirea grîului. Teodosie i-a răspuns: "Nu eu, ci tu, părinte, ai înmulţit grîul, căci din barba ta am luat acel grăunte".
(sublimul cu eleganta cu marea intelegere cu delicatetea cu harul cu gluma fina = ortodoxia poate ca la cel mai inalt nivel cu putinta)
2 Sfantul Teodosie cel mare avea şapte ucenici lña inceput, el ştia că amintirea morţii e cea mai folositoare calugarilor si le-a poruncit să sape un mormânt, ca, atunci cand il priveau să-şi aducă aminte de moarte, ca şi cum ar avea-o înaintea ochilor.
Iar după ce s-a terminat de sapat mormântul, s-a dus părintele să-l vadă şi, cum sta deasupra mormântului, a zis către ucenicii săi ca şi cum ar glumi, iar cu ochii sufleteşti văzând mai înainte cele ce aveau să fie: "Iată, fiilor, mormântul este gata, dar oare este cineva din voi găta de moarte, ca să primească mormântul acesta?".
Atunci un ucenic din cei ce erau de faţă, anume Vasile, cu rânduiala de preot, a iesit înaintea celorlalti, a căzut în genunchi înaintea stareţului, şi plecându-şi faţa la pământ, cerea binecuvântarea ca să moară şi să fie pus în acel mormânt, zicând: "Binecuvântează-mă, părinte, ca să mor mai înainte de fraţii care se gândesc la moarte". Atunci stareţul a spus ca da.
Vasile a intrat în mormânt si sfântul Teodosie a poruncit sa i se faca pomenire ca pentru un mort, la trei zile, la patru zile, la nouă zile şi la patruzeci de zile. Si cand s-a sfârşit pomenirea s-a sfârşit şi fericitul Vasile, sanatos, a adormit ca întru-un somn dulce si a trecut către Domnul.
Dupa 40 de zile de la îngroparea lui, stareţul l-a văzut pe Vasile la pravilă între fraţi şi cântând cu cântăreţii; apoi s-a rugat lui Dumnezeu ca să li se deschidă ochii şi celorlalţi, să vadă pe cel ce se arătase, şi, văzându-l unul din fraţi, anume Aetie, de bucurie s-a repezit să-l cuprindă cu mâinile, dar cel ce s-a arătat era de necuprins şi îndată s-a făcut nevăzut. Si cand pleca spunea în auzul tuturor: "Mântuiţi-vă, părinţilor şi fraţilor, mântuiţi-vă, iar pe mine nu mă veţi mai vedea aici".
(amintirea mortii, nu degeaba privita ca cel mai folositor gand)
Teodosie cel Mare
Obiceiul lui Teodosie era să meargă la Betleem pentru rugăciuni. Odată a vrut să se odihnească caci obosise si s-a abătut din cale la chilia Parintelui Marchian, care l-a primit cu dragoste dar nu avea cu ce să-l ospăteze - nici pîine, nici grîu, şi au vorbit si cînd a fost vremea mesei, Marchian a spus ucenicilor săi sa fiarba linte.
Teodosie a înţeles sărăcia mare în care se afla Marchian si le-a spus ucenicilor săi să aducă pîinile
pe care le adusese de acasă în traiste pentru călătorie şi să le pună înainte.
Si au plecat ucenicii iar Parintele Marchian i-a zis Parintelui Teodosie: "Să nu te superi părinte că n-am pus pîine pe masa, sîntem foarte saraci şi n-avem nici grîu ".
Atunci minunatul Teodosie a privit spre barba lui Marchian şi a văzut un grăunte de grîu, care nu se ştie de unde căzuse în barbă, pe care l-a luat încetişor cu dreapta şi cu faţa veselă zîmbind, i-a zis: "Iată grîul; deci cum ziceţi că grîu nu aveţi?"
Marchian a luat cu bucurie grăuntele din mîinile lui Teodosie, ca pe o sămînţă bine roditoare, a poruncit să-l ducă în pivnita, si a crezut că binecuvîntarea Sfîntului Teodosie, fără osteneală, va aduce rod mai mult decît holdele cele lucrate.
Aceasta s-a şi întîmplat, pentru că a doua zi după plecarea lui Teodosie, ucenicii au vrut să deschidă uşile pivnitei si era atat de plină cu grîu, încît nici uşile nu se puteau deschide.
Iar Marchian a trimis un ucenic la Cuviosul Teodosie sa ii spuna despre minunea ce se făcuse si sa ii mulţumeasca pentru înmulţirea grîului. Teodosie i-a răspuns: "Nu eu, ci tu, părinte, ai înmulţit grîul, căci din barba ta am luat acel grăunte".
(sublimul cu eleganta cu marea intelegere cu delicatetea cu harul cu gluma fina = ortodoxia poate ca la cel mai inalt nivel cu putinta)
2 Sfantul Teodosie cel mare avea şapte ucenici lña inceput, el ştia că amintirea morţii e cea mai folositoare calugarilor si le-a poruncit să sape un mormânt, ca, atunci cand il priveau să-şi aducă aminte de moarte, ca şi cum ar avea-o înaintea ochilor.
Iar după ce s-a terminat de sapat mormântul, s-a dus părintele să-l vadă şi, cum sta deasupra mormântului, a zis către ucenicii săi ca şi cum ar glumi, iar cu ochii sufleteşti văzând mai înainte cele ce aveau să fie: "Iată, fiilor, mormântul este gata, dar oare este cineva din voi găta de moarte, ca să primească mormântul acesta?".
Atunci un ucenic din cei ce erau de faţă, anume Vasile, cu rânduiala de preot, a iesit înaintea celorlalti, a căzut în genunchi înaintea stareţului, şi plecându-şi faţa la pământ, cerea binecuvântarea ca să moară şi să fie pus în acel mormânt, zicând: "Binecuvântează-mă, părinte, ca să mor mai înainte de fraţii care se gândesc la moarte". Atunci stareţul a spus ca da.
Vasile a intrat în mormânt si sfântul Teodosie a poruncit sa i se faca pomenire ca pentru un mort, la trei zile, la patru zile, la nouă zile şi la patruzeci de zile. Si cand s-a sfârşit pomenirea s-a sfârşit şi fericitul Vasile, sanatos, a adormit ca întru-un somn dulce si a trecut către Domnul.
Dupa 40 de zile de la îngroparea lui, stareţul l-a văzut pe Vasile la pravilă între fraţi şi cântând cu cântăreţii; apoi s-a rugat lui Dumnezeu ca să li se deschidă ochii şi celorlalţi, să vadă pe cel ce se arătase, şi, văzându-l unul din fraţi, anume Aetie, de bucurie s-a repezit să-l cuprindă cu mâinile, dar cel ce s-a arătat era de necuprins şi îndată s-a făcut nevăzut. Si cand pleca spunea în auzul tuturor: "Mântuiţi-vă, părinţilor şi fraţilor, mântuiţi-vă, iar pe mine nu mă veţi mai vedea aici".
(amintirea mortii, nu degeaba privita ca cel mai folositor gand)
