cand iei distanta mentala mai intai si apoi si fizica fata de oameni si lumea locuita de ei, te asezi intr-un loc pe care parintii patericului il numesc pustie. pustie inseamna tehnic loc fara oameni, in care locuiesti. deci poate fi la fel de bine desertul ca si o padure. bun
exista doua moduri de a locui in pustie. unul e sa stai intr-un loc , celalalt e sa nu stai locului nici un moment, doar atunci cand dormi.
ultimul e cel mai rar si aproape imposibil de inteles. omul care traverseaza pustia in lung si-n lat se separa de insasi nevoia umana fundamentala de a sta intr-un loc, de a se acomoda cat de cat si de a se simti bine acolo cat se poate, omul traverseaza tot rugandu-se, nici un loc nu e acasa pentru el, s-a separat intai de lumea locuita, a ales lumea nelocuita, si nu "locuieste" literal vorbind nici in lumea nelocuita. casa lui, locul lui e in alta parte, in afara lumii mai exact, in afara lumii, SUS, e locul lui. de aici nelinistea oriunde pe pamantul asta. oriunde. e refuzul total, pe baza de vedere interioara, de a se acomoda inchisorii care e lumea.
cel care se aseaza in pustie intr-un loc mentine legatura cu parintii, cu maestrii, adica atunci cand apar probleme la nivel de gand sau la orice nivel pe care nu poate sa le depaseasca, se duce sa intrebe.
in schimb cel ce rataceste in pustie e in afara oricaror conexiuni chiar si cu maestrii, acela e omul puternic in Dumnezeu, e total la mana Lui, va muri in pustie nestiut de nimeni stiind totul pentru ca s-a separat de toate pentru Dumnezeu, care este in el si El in Dumnezeu.
nu poti tu sa iei si mai ales sa tii decizia sa ratacesti pana la sfarsitul vietii in lumea nelocuita de oameni. asta-i o experienta accesibila si pe care o inteleg doar cei carora li se da. si li se da fara sa o ceara ca inca n-am auzit pe nimeni sa se roage- da-mi Doamne sa ratacesc in pustie pana la moarte!
