zice o vorba un calugar din patericul egiptean : toate gandurile de la cer in jos sunt desertaciuni.
omul e un dur. adica nici macar un gand, niciunul, zero, nu are nici cea mai mica valoare. ideea asta ca toate gandurile, toate, cele evident rele si cele in aparenta bune, nu au nici o valoare, este de o radicalitate nemaiintalnita altundeva practic in tot patericul. cineva trebuia sa spuna simplu si direct adevarul cu privire la ganduri.
eu am facut aia si ailalta pentru ca am gandit, am investit energie, timp, resurse. nu toti gandim asa? ce perspectiva ttre sa ai ca sa zici ca modul asta de a vedea relatia omului cu lumea e o iluzie de proportii si un mod de a pierde timpul si de a-ti irosi viata? ce perspectiva?
de la cer in jos totul e vrajeala... adica mintea o umpli de ganduri si de proiecte, tragi ca boul, si rezulta ca e vrajeala si autoinselare, praful se alege... doar un gnostic putea zice ca orice gand e vrajeala...armonie? vrajeala . armonie cosmica? vrajeala. autorealizare? vrajeala.
a, sa nu uit, este si povestea unui sacerdot grec pagan care face un pic de coonversatie cu un calugar al patericului. zice grecul pagan- voua Dumnezeul vostru va arata ceva? --ntz, zice cel al patericului. --cum adica? noua ne arata zeii nostri tot, si voi cu posturi si slujbe si nedormit noaptea si rugaciuni nu va arata chiar nimica? inseamna ca gandurile voastre rele va despart de Dumnezeul vostru, de-aia nu va arata nimica
aici se incheie conversatia. calugarul o povesteste altor parinti din pateric care se minuneaza si zic: asa e, gandurile rele ne despart de Dumnezeu, si de aceea nu ne arata nimic.
