chestiunea centrala nu trebuie sa fie niciodata sa ne reconstruim ca om nou, plin de virtuti
chestiunea centrala este recunoasterea imparatiei cerurilor in noi insine. cum se ajunge la aceasta recunoastere? prin eliminarea obstacolelor in calea ei, care inseamna intrarea pe un drum in care stralucesc virtutile.
nu trebuie confundat scopul, recunoasterea realitatii supreme, cu mijloacele, cum am vazut ca se intampla in cantarile ortodoxe de tip nou- niste lamentatii gen romanta, sau in predicile care pun un accent obositor pe ce rai si nerecunoscatori suntem noi, departe de centrul real dat de cuvintele lui Hristos
deci scopul este recunoasterea realitatii, nu fabricarea unui om nou.
evident e nevoie de atentie maxima in ceea ce facem, nu merge sa terminam cat mai repede, ca sa zicem ca am facut. si efectiv sa ne dam seama ca tot ceea ce facem este extrem de important, ca sa nu dispara, sa nu fie taiat cheful de viata
esential: fara atitudinea celui care a gasit deja, care a primit deja, totul se darama si este supus schimbarii, si e degeaba. de aceea trebuie investigat bine
trebuie însă făcută o distincție fină între „am găsit deja” ca dispoziție contemplativă și „am ajuns deja la desăvârșire” ca afirmație despre propria persoană.
Prima poate elibera practica.
A doua poate deveni foarte ușor o nouă formă de ego.
Nu trebuie să devin altcineva pentru a începe. Trebuie să văd limpede ceea ce este deja aici și să înlătur cu cea mai mare atentie ceea ce mă împiedică să văd.
