- merge la oameni: sa faci mai mult sau mai bine si sa primesti mai mult, adica merge sa crezi ca totul depinde de cat de mult tragi muncesti inveti te straduiesti
- dar si in relatia cu oamenii s-ar putea sa nu mearga in toate cazurile si in toate situatiile, cu toate ca zici tu ca ai tras mai mult decat oricine, la momentul adevarului e promovat altul, ii creste salariul altuia, cel pentru care ti-ai vopsit parul si ti-ai schimbat coafura nu a vazut schimbarea, sau nu o apreciaza, lista deceptiilor e nesfarsita
- surpriza vine cand constati ca daca tragi mai tare decat de obicei, asta nu merge nici la Dumnezeu, care nu intervine, te lasa sa suferi sau sa ramai in intuneric. motivul e ca ai impresia ca efortul tau vorbeste de la sine, si Dumnezeu vede, si sa vezi ca daca fac de 2x mai multa rugaciune sau fapte bune sa vezi ce bucurie imi trag
- pe scurt: te bazezi pe efortul tau si pe intentia buna si nu vezi ca prea mult din orice nu duce nicaieri, nu impresioneaza pe nimeni, nu obliga pe nimeni, si in plus te si intuneca la minte. sola dosis: prea mult ucide, prea putin nu are nici un efect.
- totusi de facut trebuie sa faci. la asta adaugi obligatoriu nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu, care e liber si te va ajuta cand vrea. e greu de inteles si de suportat ideea, dar asta e alta nu e. Dumnezeu vine si pleaca atunci cand vrea, trimite/ porunceste El personal necazuri si boli peste tine. foarte dur, nu? acuma ce sa faci daca ucenicul unuia din cei mai importanti isihasti ai secolului 20, Efrem Filotheitul- ucenicul lui Iosif isihastul, scrie el cu manuta lui asta in scrisorile sale? vezi "Povete parintesti". ar fi foarte tare ca diavolii sa fie ei asa de capul lor, independenti, sa vina cand vor ei, sa Il surprinda pe Dumnezeu cu initiativele lor, nu? dar asta ar fi cu totul impotriva omniscientei lui Dumnzeu, Dumnezeu le stie pe toate. ok. deci nu numai ca stie cand esti atacat de boli si necazuri, ci El insusi le trimite, Efrem filotheitul zice lucrurilor pe nume, nu toata lumea suporta adevarul asta.
- care e sensul necazurilor si al bolilor? omul care le rabda, si putini le rabda fara sa-I zica ceva la suparare lui Dumnezeu, se face mai mult decat poate fi cel mai bun prieten al lui Dumnezeu, cel mai bun prieten e totusi doar un prieten, dar Dumnezeu il face fiu al sau, primeste adica in el substanta Dumnezeirii cel ce rabda necazuri si boli atat cat poate.
- daca nu mai poti, zici: pana aici pot, de aici nu mai garantez pentru mine, uneori mai zici si asa, mai ales cand incercarea necazul boala te depasesc total. si incercarile sunt prea dure in primul rand ca sa iti vezi neputinta si sa nadajduiesti doar in Dumnezeu. si asta e un adevar prea dur, adica nu e vai dar ce frumoasa donatie ati facut, ce de treaba sunteti cu saracii, ce smerenie, domnule, mai rar asa
- de-abia dupa ce dupa multe si grele incercari ti-ai vazut intreaga neputinta ta ca om, de-abia dupa aceea lucrurile devin interesante cu adevarat.
