si ateii se inkina la un dumnezeu: e grasutz si are nume cam lung: il keama principiul de falsiabilitate

lumea ateului e redusa la chenarul sau gratiile falsificabilului. Dumnezeu e pentru ei asa, un fel de chestie nefalsificabila in cushca lor si punct. reductionisti de neam pozitivist cu aere de “noi detinem adevarul”, restul sunt idioti.
ateul le poate da peste nas teologilor, ca teologii vorbesc cam pe limba lui. dar in proverbe romanul cam trece peste tot ce inseamna teologia aia pe care o stie ateul combatuta in tratatele de ateologie
romanul cam trecei se rupese veseleste si pe seama teologilor seriosi si pe seama ateilor dublu de seriosi
ce e ciudat e ca romanul nu neaga in nici un moment existenta lui Dumnezeuo fi din cauza ca s-a invatat asa, in prostia lui, sa-si bage picioarele dinaintein marea noutate epistemologica moderna: principiul de falsiabilitate al lui nea popper vezi daca romanul nu stie ce-l intereseaza?